Proiectul Profesionalizarea carierei didactice
Instituția noatră face parte din Rețeaua unităților de învățământ preuniversitar care vor funcționa cu statut de consorții școlare pentru practică pedagogică și pentru mentoratul didactic din București și Ilfov, în cadrul Proiectului Profesionalizarea carierei didactice-PROF POCU/904/6/25 Operațiune compozită OS 6.5, 6.6, cod SMIS 146587, conform OME 3654/12.04.2021 privind înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică.
Ministerul Educației, în calitate de beneficiar, implementează, în parteneriat, proiectul necompetitiv sistemic POCU/904/6/25, cod SMIS 146587 – Profesionalizarea carierei didactice – PROF, în conformitate cu precizările din Contractul de finanțare nr. 32811/31.03.2021.
Obiectivul general – Asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice, în sistemul de învățământ preuniversitar, prin crearea unui sistem național coerent și fiabil de formare profesională și de dezvoltare a competenței didactice, ca formare psihopedagogică, necesare ocupării și exercitării unei funcții didactice precum și obținerii performanței pedagogice în învățământul preuniversitar din România, în activitatea de predare/formare și în activitatea de management educațional, în contextul procesului global de digitalizare a sistemelor de educație.
Site-ul proiectului PROF: https://grants.ulbsibiu.ro/prof-mentorat/
Link-ul proiectului PROF – Ministerul Educației: https://www.edu.ro/PROF
Link-ul proiectului PROF – Partener CCD Ilfov – https://ccdilfov.ro/profesionalizarea-carierei-didactice-prof/